RSS
 

Search results for ‘cornelia presada’

Profesia de a darui

18 Feb

Cornelia Presada, bibliotecar în comuna Mircea Voda, judetul Braila

Nascuta pe plaiuri buzoiene, la Gura Teghii, casatorita, mama a doi copii, lucreaza cu proiecte culturale în Mircea Voda de o viata. Initial, ca director de Camin Cultural, apoi ca manager al Centrului PAPI si, mai nou, ca bibliotecar. În tot acest timp, a facut acelasi lucru, cu aceeasi pasiune si daruire: a oferit putin din sufletul ei comunitatii, prin multimea de proiecte derulate.

Eu o cunosc ca pe o femeie modesta, dar care se însufleteste imediat ce aduc vorba de munca ei în comunitate. Poate vorbi oricât despre rezultatele proiectelor implementate, despre planurile de viitor si, din toate acestea, reiese interesul adevarat pe care îl acorda oamenilor din jurul ei. Desi adoptata de mirceni, cum le spune ea cu mândrie, este de-a locului, deplin integrata si cunoscatoare a nevoilor comunitatii. Este genul de om care, oriunde ar fi solicitata, sigur va da tot ceea ce poate.

Ce pasiuni are? Probabil ca mai presus de tot iubeste viata, oamenii, dar acest lucru i se pare firesc si, atunci, îmi spune ca îi place sa cântecul popular, împreuna cu alte câteva prietene având un mic ansamblu vocal cu care încalzeste inimile tuturor celor care vor sa le asculte. Îi plac plimbarile în natura. Întotdeauna celui care îi place sa doineasca, îi place sa privesca cerul, sa fure cântecul pasarilor si sa se piarda în desisul padurii.

În vremea Sarbatorilor de Iarna, la Biblioteca Judeteana Braila cu grupul vocal cântându-ne colinde

Alaturi de copiii problema

Mi-ar placea sa povestesc despre cât mai multe din initiativele bibliotecarei Cornelia Presada, doar asa s-ar alcatui o imagine completa si corecta a dânsei. Nu am cum sa fac acest lucru, pentru ca preocuparile ei sunt diverse, foarte diferite si multe, nu am atât timp de documentare. Însa voi scrie despre unul dintre cele mai noi proiecte, o idee generoasa, care manânca mult timp, te solicita psihic, dar, odata dusa la bun sfârsit, îti asigura neuitarea în sufletele celor cu care ai lucrat.

Povestea, care pare poveste pentru ca este prea frumoasa, dar sunt fapte si oameni reali în ea, a început în 2011, de Sarbatori, când bibliotecara noastra a observat ca în biblioteca veneau doua feluri de copii: cei care luau carti si le si citeau si cei care se uitau spre rafturi cu curiozitate, dar fara sa ceara ceva. A aflat rapid care este motivul: copiii din ultima categorie erau oile negre ale claselor, copii-problema, majoritatea corigenti la diverse materii, insuccesul dascalilor lor, trecând prin scoala, dar abia stiind sa citeasca sau sa scrie. Erau la un pas de atâtea minuni câte ascund cartile, dar fara sa le poata cunoaste.

Ideile pentru oameni, îti vin daca iubesti oamenii si Cornelia îi iubeste cu adevarat. A scris rapid un proiect de 16500 lei pe linia de finantare E-Cultura, numit Biblioteca, un tarâm nedescoperit, exploreaza-l cu un click. A câstigat si si-a facut de treaba, dar nu pentru ca ar fi dus lipsa.

Copiii si calculatorul

Proiectul prevedea lucrul cu zece copii, dar echipa s-a extins la cincisprezece. Una din activitati a fost initierea micilor nestiutori în lucrul cu calculatorul, iar bibliotecara a devenit trainer, asa cum îi sta bine unui bibliotecar al zilelor noastre. Fericita, mi-a spus: Cred ca micii mei cursanti sunt primii copii din judetul Braila care au vazut si stiu cum functioneaza un e-reader. Cititorul electronic a fost achizitionat prin proiect, împreuna cu niste carti electronice si acum este în dotarea bibliotecii, alaturi de calculatoarele primite prin Biblionet si cele ale Centrului PAPI, care a fuzionat cu biblioteca.

Buchisind calculatorul…

Povestirea continua în cascada, abia putând sa notez multitudinea activitatilor care au urmat.

Au învatat sa filmeze, sa faca fotografii, au avut sesiuni de auditii si vizionari colective. Au ascultat carti audio si au vazut povesti animate.

La spus ghicitori

Cornelia stie ca un calculator nu poate substitui totul pentru un copil si atunci a nascocit si altele. A colaborat cu mesteri populari din localitate, precum si cu elevi voluntari si a realizat ateliere de creatie. Toata vara copiii ei au mesterit si au creat propriul obiect traditional, din cele mai diverse materiale: paie, lemn, lut, pânza, pentru ca au învatat sa coasa, sa teasa sau sa împleteasca.

Rezultatul mânutelor harnice din Mircea Voda

Am lasat la sfârsit preocuparea pentru lectura si carte, tocmai pentru ca a fost principalul scop pentru care demarat acest proiect. A combinat cu dibacie lectiile de citit si scris cu celelalte activitati, iar copiii au învatat fara sa-si dea seama. Rafturile bibliotecii si cartile au început sa le zâmbeasca micilor corigenti, pentru ca s-au umplut de jucarii nastrusnice de plus pe care puteai sa le atingi atunci când luai o carte. De unde ai luat jucariile, Cornelia? Am întrebat-o eu imediat, alimentata de curiozitatea reporterului în cautare de senzational. Mi-a zâmbit blând si mi-a raspuns ca sunt de acasa, pentru ca copiii ei au crescut mari.

Mi-a mai placut trucul cu scaunul, pe care sigur nu cred ca-l stiti. Bibliotecarul trebuie sa aiba cel mai frumos scaun din biblioteca, aceasta este una din conditii. Copiii stiu ca atunci când nu mai sunt locuri pe scaunele obisnuite pot sta si pe scaunul doamnei. Însa pe scaunul doamnei este mereu o carte. Cel care sta acolo, stie ca trebuie s-o citeasca. Nici nu a fost greu, cartile erau alese cu grija, vesele, cu poze si istete.

Când mi-am zis ca au facut destule, suficiente pentru finantarea dobândita, bibliotecara se pare ca o ia de la capat. Vorbeste despre piesa de teatru pe care acesti copii, considerati probabil buni de nimic, au creat-o si au pus-o în scena. Ei, sub îndrumarea bibliotecarei, au scris rolurile si au pus în scena Palatul fermecat. Asa cum va si asteptati este vorba de o poveste cu palate, printi, printese si zâne. Pâna aici nimic deosebit, dar printii si printesele sunt ei, copiii saracuti de la tara, palatul fermecat plin de surprize si mistere este biblioteca cu rafturile pline de cartile, iar cea care face posibil ca totul sa devina realitate este bibliotecara, o zâna cu adevarat. Piesa a fost jucata nu numai în Mircea Voda, ci si în alte localitati.

Vorbind oamenilor despre biblioteca si proiectele ei

Câteodata povestile din carti devin mult mai palide decât realitatea… Daca înca nu v-am convins de acest lucru, atunci mai aveti un bob zabava, cum spune povestitorul, si cititi mai departe…

Cornelia nu a lucrat numai cu copii, nu numai pe ei, cu atentie si grija i-a aplecat asupra cartilor. A lucrat si cu Augustin, care s-a lipit grupei de copii din acest proiect. Augustin a trecut de vârsta povestilor, de fapt, nici nu a stiut vreodata ce înseamna, la 24 de ani, el stie cel mai bine doar ce-i suferinta si nepasarea celor din jur. A fost depistat cu HIV la gradinita si de atunci viata lui de copil normal a luat sfârsit. Nu a mai ajuns niciodata la scoala, ne mai fiind acceptat de comunitate. Se pare ca nu a renuntat sa lupte si bibliotecara a aflat cumva de dorinta lui de a învata sa scrie si sa citeasca. Asa biblioteca a tinut loc de scoala, iar bibliotecara de dascal.

Nu a fost usor deloc pentru Cornelia, pentru ca elevul ei a fost complet atipic. Nici nu a vrut sa auda de betisoarele si bastonasele cu care începe oricine sa scrie, îsi dorea totul repede si deodata, nu mai avea timp, dorea sa arda etapele, care pentru multi dintre noi au însemnat ani. Nu a fost simplu pentru ca Augustin are si o deficienta de vedere si chiar probleme de concentrare. Cu toate acestea caietele cu litere se completau încet-încet, desi stângaci.

Prima mare victorie a fost la o reuniune din localitate, unde participantii trebuiau sa se semneze pe un tabel de prezenta. Prima lui semnatura pe un act public i-a luminat fata de un zâmbet larg si mândru.

Pare putin probabil, dar toate micile bucurii care le semeni în sufletele celor din jur, fac mai mult decât lucrurile pe care le consideram valoroase în aceste vremuri tulburi. Averile ne fac sa ne simtim saraci sufleteste, dar cartile, un rasarit de soare sau o mâna întinsa ne fac câteodata stapânii lumii. Aici trebuie sa ne întoarcem, daca ne dorim sa fim împacati cu noi. Daruind vom primi, iar profesia de bibliotecar este numai o profesie de daruit atunci când o facem asa cum trebuie. Si putem darui de la un simplu zâmbet la lumina slovelor.

Alaturi de “copiii” ei

Cornelia Presada, bibliotecara de la Mircea Voda, este un om pe fata caruia se citeste linistea, desi problemele nu au ocolit-o si, putini stiu, dar nu este definitiv pe acest post de bibliotecar. Cu toate acestea face totul ca si cum ar fi prima si ultima zi în care poate demonstra cât de mult iubeste oamenii si de aici îi vine fericirea care i se citeste în privire.

Corina Ciuraru

Coordonator programul Biblionet pentru judetul Braila

 
1 Comment

Posted in Biblionet

 

Stiri cu adieri de primavara din bibliotecile locale brailene

10 Mar

Cu cât ne dorim mai mult sa vina, cu atât primavara se lasa mai mult asteptata. Cu tot frigul de afara, primavara, Martisorul si personajele feminine dragi noua le omagiem în prima saptamâna a lui martie, deci noutatile nu au asteptat prea mult ca sa apara.

Primii ghiocei apar de la Romanu, unde, din timp, bibliotecara Mihaela Coman a strâns la treaba amatorii de martisoare. Biblioteca s-a umplut de copii, materiale diverse, foarfece, lipici si voie buna. Ce-a iesit? Ne povesteste chiar bibliotecara, cu mândrie:

La Romanu s-a continuat traditia Martisorului, în zilele cu ninsori puternice si drumuri închise, unele din elevele care faceau naveta, neavând unde merge, au venit la biblioteca sa vorbeasca pe messenger cu colegele lor de la Braila despre absentele lor de la scoala, iar, daca tot au venit, le-am propus sa ne apucam de martisoare de acum, din februarie, pentru ca sa avem timp sa le terminam. Cu toate ca eu facusem un anunt pentru cine are ate, lâna, margele, paiete, a trebuit sa cumpar ipsos, pahare de unica folosinta, coli cartonate din diferite culori, itamina etc.

A doua zi ne-am adunat fortele si ne-am apucat de treaba pentru ca unde-s multe idei si mâini dibace, rezultatele sunt pe masura. Cred ca a iesit super aceasta actiune, iar, la câteva zile, au venit si câteva fetite de la scoala generala din comuna care m-au rugat ca duminica sa le arat si lor martisoarele facute din ipsos turnat în forme de fondante (“Ce idee geniala ati avut, d-na bibliotecara” au zis ele încântate ). Aceste minunate fetite au fost bucuroase ca vor avea martisoare facute de mânutele lor îndemânatice pentru a le darui colegelor, mamicilor, bunicutelor….

Aceste martisoare vor fi daruite în ziua de 1 martie, dar pâna atunci aceste martisoare sunt expuse la intrarea în Caminului cultural.

 

O alta stire-ghiocel vine câteva zile mai târziu, când la Mircea Voda, Cornelia Presada, inimoasa bibliotecara si manager al Centrului PAPI ne povesteste ce a planuit pentru mircencele ei

De 8 Martie, femeile din comuna Mircea Voda au fost invitate la Caminul Cultural din localitate pentru a fi sarbatorite. Au fost 90 de participante care au petrecut într-un cadru cald si reconfortant o seara frumoasa. Au avut ca ambient muzica oferita de catre formatia”Fratii Avram” din orasul Faurei. A fost o seara deosebita în care fiecare femeie s-a simtit, frumoasa, iubita, apreciata si respectata. Nu a fost nici un fel de limita de vârsta, au foat doamne între 17 ani si 60 ani. Au dansat, s-au bucurat de orele petrecute împreuna. S-a comunicat si s-a petrecut pâna la ora 1,00 din noapte.

Doamnele au fost întâmpinate la intrare de catre domnul primar Alexandru Mosescu cu câte o floare, gest pe care doamnele l-au apreciat.

Activitatea a fost organizata de catre primarie, biblioteca si Centrul PAPI. S-a creat un comitet pentru a face toata munca, “staff-ul”, cum glumeau doamnele si totul a fost pus la punct pana la cel mai mic amanunt.  În dreptul fiecarei mese se afla o urare pentru femeile deosebite care au participat: Fii frumoasa, fii blânda, fii înteleapta, fii iubitoare, fii surâzatoare etc, lucru care le-a încântat pe doamne.

Am apreciat ca un gest deosebit sponsorizarea unei  doamne din Braila, cu care Centrul PAPI a colaborat si care a vrut sa se implice si de Ziua femeii, gest pentru care îi multumim.

Nu este greu sa organizezi o asa activitate, daca ai un grup format din câteva doamne de baza si care se implica total.

Dupa cum cred ca am demonstrat si prin aceasta activitate, biblioteca si Centrul PAPI din Mircea Voda sunt în centrul atentiei locale si pe zi ce trece capata o mai mare apreciere în comunitate. Totdeauna toate categoriile de vârsta (copii, femei, pensionari, tineri,etc) au raspuns prezent la activitatile organizate si stiu ca acolo unde este implicat personalul bibliotecii si Centrului  activitatile sunt cu numar mare de participanti.

Doresc sa multumesc tuturor doamenelor participante, sper ca au petrecut o seara frumoasa la Caminul Cultural. Speram ca aceasta activitate sa devina o baza pentru anii viitori si în 2013 sa realizam o actiune si mai reusita.

 

Unii, mai cârcotasi vor comenta: ce cauta biblioteca în toate aceste actiuni? Altii vor spune ca este prea putin. Biblioteca trebuie sa fie sufletul unei comunitati. Lumea va veni cu drag la biblioteca daca aceasta, prin bibliotecarul ei, se implica în viata si problemele cetatenilor. Bibliotecarul trebuie sa stie sa lucreze în folosul tuturor: copii, femei, batrâni si fiecare actiune oricât ar fi simpla înseamna pentru bibliotecar timp, uneori bani, dar multa, multa satisfactie. Numai asa ne vom demonstra cu adevarat utilitatea si necesitatea ca biblioteca sa  reziste si numai astfel putem sa simtim cu adevarat ca suntem de folos.

 

 
2 Comments

Posted in Biblionet

 

Premiantii nostri

28 Jan

Vineri, 27 ianuarie, la Centrul de Creatie s-au decernat Premiile Culturale Brailene, editia I, un eveniment necesar pentru cultura locala. Au fost trecute în revista toate contributiile aduse culturii brailene si, printre cei nominalizati, am regasit cu mândrie si bibliotecari.

Premiile au fost acordate din partea Directiei Ministerului Culturii si Patrimoniului National de catre directorul  dr. Ana Harapescu si presedintele Clubului Rotary, Iulian Grigorescu.

La categoria Institutii publice, Biblioteca Judeteana Panait Istrati  Braila a primit Diploma de onoare pentru activitatea din anul 2011.

Pentru Promovarea folclorului local, d-na Cornelia Presada, bibliotecar la Mircea Voda a primit, de asemenea, o diploma de onoare.

Domnului Aurel Furtuna, vechi combatant în slujba culturii brailene, i-au fost recunoscute meritele la sectiunea Cultura scrisa cu o alta diploma de onoare, iar Ion Volcu si Stefania Botez (Arhivele Judetene) au fost premiati pentru Promovarea culturala a Brailei.

Îi felicitam si suntem mândri de ei, pentru ca, datorita muncii lor, profesia de bibliotecar este mai bogata si recunoscuta. Pentru prima oara sunt apreciate meritele unor simpli bibliotecari, munca lor ramânând anonima de cele mai multe ori, pentru marea majoritatea a cetatenilor.

Sa speram ca a doua editie a acestui eveniment va aduce în fata comunitatii mult mai multe realizari ale bibliotecarilor braileni.

Bravo, premiantilor!

Corina Ciuraru

Sef serviciu

 

 
 

Încep Sarbatorile de iarna în bibliotecile BIBLIONET: Mircea Voda, Braila

19 Dec

Vineri,  16 decembrie, a avut loc la biblioteca comunala din comunitatea Mircea-Voda  activitatea O carte necitita-o poveste nestiuta. Aceasta activitate a fost doar prima dintr-un  sir de activitati care se vor desfasura in cadrul bibliotecii si centrului PAPI în perioada lunii decembrie. Au participat un numar de 20 de elevi ai scolii din localitate, cititori ai bibliotecii comunale, care au ales ca in aceasta zi sa returneze cartea imprumutata. Activitatea a avut ca scop promovarea bibliotecii pe plan local si atragerea unui numar cat mai mare de cititori. Nu avem nimic impotriva calculatorului, dimpotriva, ca si parte din premiile oferite de catre biblioteca au facut parte si un numar de 4 ore zilnic pe perioada vacantei de iarna pentru castigatori. In fiecare zi vin elevi si cetateni de toate varstele  la calculatoarele de la PAPI si din biblioteca.

Copii au trebuit sa faca dovada ca au citit cartea sau macar o parte din carte, povestind un mic fragment. S-a facut si o mica dovada a felului cum citeste fiecare participant, citind fiecare cate un  pasaj din cartea returnata bibliotecii.

Apoi a avut loc un concurs de recitari la care s-au oferit premii in carti. Se citea bucuria pe fetele copiilor cand au vazut ca pot fi recompensati cu cate o carte, numai pentru faptul ca citesc .

In incaperea incalzita a bibliotecii copii s-au simtit aproape de sarbatorile care urmeaza sa vina si prin faptul ca am stabilit zilele in care se vor  face repetitii la colindele cu care apoi vor colinda prin sat in ziua de ajun. A fost o atmosfera calda, de sarbatoare.

 

Deasemenea in cadrul bibliotecii au loc si repetitiile grupului Mirceanca care se pregatesc cu un program frumos de colinde. Vor merge si vor colinda, iar in serile zilelor 27 si 28 decembrie vor fi spectacole de colinde la caminele culturale din satele Mircea Voda si Dedulesti, satul apartinator, impreuna cu grupul Ionu din Dedulesti si ansamblul Vulturasul.

Va asteptam!

Cornelia Presada

Bibliotecar

Mircea Voda, Braila

 
 

Ziar la Mircea Voda

01 Jun

Noua bibliotecara din comuna Mircea Voda, d-na Cornelia Presada, provine de la Centrul PAPI din localitate. Cum pentru dânsa activitatea de la biblioteca se va împleti în mod armonios cu cea de la Centrul PAPI, putem sa va aducem la cunostinta o initiativa demna de toata lauda, si anume aparitia unui ziar local realizat de dânsa împreuna cu un grup de voluntari din localitate. Informatii mai detaliate puteti citi daca dati click aici

Îi dorim succes si în paginile lui sa citim cât mai multe lucruri interesante despre biblioteca din Mircea Voda.

Corina Ciuraru

Coordonator BIBLIONET pentru judetul Braila

 
 

Biblioteca, un tarâm nedescoperIT. Exploreaza-l cu un click!

28 Jun

Program: eCULTURA

Proiect: Biblioteca un tarâm nedescoperIT.Exploreaza-l cu un click !

Finantator: Proiectul „Economia Bazata pe Cunoastere” (EBC) initiat de Guvernul României, prin Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale, cu sprijinul Bancii Mondiale.

Solicitant: Primaria comunita?ii Mircea Voda, jude? Braila

Partener: Primaria comunita?ii Balta Alba, jude? Buzau, ?coala din comunitatea Mircea Voda, judetul Braila

COMUNICAT DE PRESA 

Se lanseaza proiectul „Biblioteca, un tarâm nedescoperIT. Exploreaza-l cu un click!”

 

Primaria Mircea Voda – jud. Braila în parteneriat cu Primaria Balta Alba– jud. Buzau si cu Scoala cu Clasele I-VIII Mircea Voda, anunta lansarea, începând cu 22.05.2012, a proiectului  „ Biblioteca, un tarâm nedescoperIT. Exploreaza-l cu un click! „ în cadrul programului eCULTURA – Program pentru acordarea de finantari nerambursabile pentru bibliotecile locale ?i scolare din comunitatile incluse în programul Economia Bazata pe Cunoastere.

Valoarea totala a proiectului este de 16 500 lei, din care 16 000 lei finantare nerambursabila si 500 lei cofinantare proprie. Proiectul se desfasoara pe o perioada de 5 luni, în urmatoarele locatii: Biblioteca Comunala Mircea-Voda, Biblioteca Comunala Balta Alba si Biblioteca Scolara Mircea Voda.

Obiectivul principal  al proiectului se axeaza pe extinderea utilizarii TIC în cadrul activitatilor socio- culturale locale. În cadrul fiecarei comunitati partenere s-a identificat nevoia ca elevii care provin din familii defavorizate social, cu venituri mici si cu note mici la scoala, sa poata fi impulsionati sa participe la activitatii creative, care sa le deschida orizonturile si sa-i faca sa nu se mai simta marginalizati social. 

Obiectivele specifice :

– cresterea gradului de atractivitate al serviciilor furnizate prin intermediul bibliotecilor

– integrarea activitatilor derulate de bibliotecile beneficiare cu activitatile derulate de scoala

– sprijinirea parteneriatelor si a proiectelor colaborative în cadrul retelei bibliotecarilor si cu partenerii externi

– încurajarea utilizarii internetului ca suport de colaborare si schimbul de idei între bibliotecari si participantii la proiect.

– îmbunata?irea abilita?ilor ?i competen?elor TIC de catre bibliotecari. 

Grupul tinta este format din minim 20 elevi, minim 10 elevi din fiecare comunitate EBC partenera. Elevi care fac parte din familii devaforizate social, copii cu note mici la scoala si care sunt la limita abandonului scolar. În cadrul priectului vor beneficia de participarea la un curs IT organizat în cadrul bibliotecii si vor folosii infrastructura din dotarea bibliotecii publice.

Vor participa la activitatii care le vor dezvolta creativitatea si în cadrul carora vor putea sa se simta utili si apreciati. Elevii vor fi indrumati în cadrul  activitatilor de creatie unde  vor confectiona produse traditionale (cusaturi, masti, stergatori, împletituri) specifice zonei rurale din care provin.

Prin implementarea proiectului se vor obtine urmatoarele rezultate:

1. Familiarizarea grupului tinta cu resursele bibliotecii si initierea în cautarea surselor de informare.

2. Încurajarea lecturii în modul clasic sau folosind instrumente moderne.

3. Cresterea încrederii în sine si înlesnirea integrarii în colectivitate.

4. Formarea deprinderilor minime în utilizarea instrumentelor TIC si în special ale web

5. Cresterea schimburilor de informatii între bibliotecari, la nivel profesional  si la nivel de initiative culturale.

6.Cresterea rolului bibliotecii în comunitate în special în sprijinirea activitatilor socio-culturale.

7. Atragerea de noi membrii la biblioteca

8. Asigurarea vizibilitatii proiectului 

 

Despre Proiectul Economia Bazata pe Cunoastere 

Economia Bazata pe Cunoastere este un proiect strategic de pionierat pentru societatea cunoasterii din România, conceput si derulat de Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale si finantat de Banca Mondiala si de Guvernul României.

Prin acest program, MCSI a dotat 255 de comunitati din România dezavantajate din punct de vedere al cunoasterii si accesului la informatie cu infrastructura TIC  si acces la Internet de mare viteza. În fiecare comunitate inclusa în acest exercitiu inovativ a fost dezvoltata o Retea Electronica a Comunitatii Locale, ce comprima 4 noduri de importanta publica locala: Primaria, Scoala, Biblioteca si PAPI (Punct de Acces Public la Infomatie).

Beneficiarii directi ai societatii cunoasterii reprezinta 1.8 mil locuitori, 20% din populatia din mediul rural, 8% din populatia României. Economia Bazata pe Cunoastere si-a propus sa transforme aceasta categorie vulnerabila a populatiei în adevarate surse de educatie si informatie, prin transfer de cunoastere si diseminare de bune practici atât la nivel national, cât si international.

 

Mai multe informatii despre proiect puteti obtine vizitând www.ecomunitate.ro .

Solicitant proiect: Comuna Mircea-Voda, jud.Braila

Persoana de contact: Presada Cornelia – Bibliotecar Mircea-Voda

Tel./  Fax.0239 669 583, E-mail: primaria.mirceavoda@yahoo.com

Telefon: 0724 854 608

Parteneri proiect:

Comuna Balta Alba, jud Buzau

Persoana de contact: Necula Frusina- bibliotecar Balta Alba

E-mail:primariabaltaalba@gmail.com

Tel /fax: 0238590063

 Scoala cu Clasele I-VIII Mircea-Voda

Persoana de contact:Dumitrascu Sandica Elena

E-mail:scoala.mvbr@yahoo.com

Tel 0239662080

www.comunitate.ro