Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Tudor Arghezi – eternul meșter al „cuvintelor potrivite”

mai 21 @ 08:00 - 19:00

În perioada 21 mai – 4 iunie Secția Împrumut pentru Adulți a Bibliotecii Județene ”Panait Istrati” Brăila organizează expoziția documentară intitulată Tudor Arghezi – eternul meșter al „cuvintelor potrivite” – expoziție prilejuită de împlinirea a 145 de ani de la nașterea scriitorului (21 mai 1880 – 14 iul. 1967).

Opera sa literară cuprinde poezie, proză, teatru și publicistică, fiind recunoscut pentru stilul său inovator și pentru capacitatea de a îmbina elementele tradiționale cu modernismul. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o altă vârstă marcantă a literaturii române, valoarea poeziei lui Arghezi constând în primul rând în adâncimea perspectivelor interioare.

Volumele de poezie ”Cuvinte potrivite” (1927) și ”Flori de mucigai” (1931) sunt considerate pietre de temelie ale literaturii române. A scris, de asemenea, teatru, proză (notabile fiind romanele ”Cimitirul Buna Vestire”, ”Ochii Maicii Domnului”, pamflete, precum și literatură pentru copii (volumele ”Cartea cu jucării”, “Cântec de adormit Mitzura”, “Buruieni”, “Mărţişoare”, “Prisaca”, “Zdreanţă”, etc). A fost un jurnalist prolific, publicând articole în diverse ziare și reviste („Cronica”, „Cuget românesc”, „Națiunea”, „Bilete de papagal”, „Revista modernă”, „Viața nouă”, „Facla”, „Viața românească”), însă spiritul său critic și ironic i-a adus adesea conflicte cu autoritățile. A încetat din viață în 1967, la București și a fost înmormântat, alături de Paraschiva, soția sa, în grădina casei din Str. Mărțișor, cu funeralii naționale. Casa a rămas până astăzi muzeu, fiind menținută de fiica sa, Mitzura Arghezi.

Expoziția este realizată de Silvia Iacob, bibliotecar.

Detalii

Dată:
mai 21
Oră:
08:00 - 19:00
Categorie Eveniment:

Loc de desfășurare

Biblioteca “Panait Istrati” Braila
Piața Poligon nr. 4
Brăila, Brăila 810026 România
+ Hartă Google
Telefon
(0239) 626-128
Vezi site-ul web Loc de desfășurare