Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Cinste Armatei Române – expoziție documentară

octombrie 25 @ 8:00 am - 5:00 pm

Cinste Armatei Române – expoziție documentară cu ocazia Zilei Armatei Române (25 octombrie)

Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila marchează acest eveniment prin organizarea expoziției Cinste Armatei Române ce conține documente din colecțiile sale și sunt disponibile pentru împrumut. În fiecare an, la 25 octombrie, este sărbătorită Ziua Armatei României instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959. Pe parcursul istoriei moderne, armata română a contribuit din plin la toate marile realizări ale națiunii române din secolele XIX și XX, de la Unirea Principatelor din 1859 la Războiul de Independenţă, Războiul de Întregire, al Doilea Război Mondial, până la Revoluţia din Decembrie 1989.

Ziua Armatei României este marcată prin arborarea Drapelului național la sediile instituțiilor militare, ridicarea Marelui Pavoaz la bordul navelor militare maritime și fluviale și prin organizarea de ceremonii militare și activități comemorative în garnizoanele din țară, în teatrele de operațiuni și în țările în care România are acreditați atașați ai Apărării. Militarii români din teatrele de operațiuni sărbătoresc, de asemenea, Ziua Armatei României prin organizarea unor ceremonii militare și a unor activități culturale și sportive, la care vor fi invitați și reprezentanți ai statelor partenere.

Forțele Armatei Române sunt formate din trei categorii de arme: Forțele Terestre, Forțele Aeriene, Forțele Navale, aflate sub comanda Statului Major al Apărării, direct subordonat Ministerului Apărării Naționale. Pe timp de război, Președintele României este comandatul suprem al Forțelor Armatei. Ziua de 25 Octombrie este, prin urmare, una dintre cele mai importante aniversări naţionale în care poporul român își omagiază armata, faptele ei de arme și de omenie și îi cinstește pe toți cei care au onorat sau onorează haina militară cu însemnele statului român și sunt în slujba patriei și a valorilor care fac din România o țară implicată și respectată în NATO și UE.

Expoziție realizată de Florentina Petcu, bibliotecar.

Detalii

Dată:
octombrie 25
Oră:
8:00 am - 5:00 pm
Eveniment Category:

Loc de desfășurare

Biblioteca “Panait Istrati” Braila
Piața Poligon nr. 4
Brăila, Brăila 810026 România
+ Hartă Google
Telefon:
(0239) 626-128
Vezi site-ul web Loc de desfășurare