Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

“Oraşul meu, oraşul tău”, ediția a VIII-a, 2021

octombrie 19, 2021 @ 8:00 am - 5:00 pm

Știm că Brăila este un oraş cu mulţi copii talentaţi, tocmai de aceea Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” – Secția de Împrumut pentru Copii.Ludoteca în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brăila lansează concursul de desene şi eseuri cu tema “Oraşul meu, oraşul tău”, ediția a VIII-a.

De mai bine de 7 ani concursul reușește să promoveze valorile locale prin cei mai sinceri ambasadori, copiii noștri, arhitecții de mâine ai orașului nostru. Ce e mai minunat decât să fii copil și să vorbești cu mult drag despre locul tău natal. Iar, mai apoi, să-ți dai mâna imaginar cu prieteni noi, la fel de talentați și creativi, chiar dacă sunt la sute de kilometri distanță .Concursul face parte dintr-o serie de acțiuni comune, în urma unui parteneriat internațional, cu biblioteci din țară și din Spania.

REGULAMENT

  1. Concursul pentru copii “Oraşul meu, oraşul tău” este organizat de Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” Brăila – Secţia de Împrumut pentru Copii.Ludoteca (denumită în continuare «Organizator») cu sediul în Piaţa Poligon nr. 4, Brăila. Concursul se va desfăşura conform prezentului Regulament, ale cărui prevederi sunt obligatorii pentru toţi participanţii.
  2. Concursul este organizat şi se desfăşoară în incinta Bibliotecii Judeţene “Panait Istrati ” Brăila şi este publicat pe pagina de Facebook a Ludotecii – Sectia de Împrumut pentru Copii.Ludoteca. Pentru a participa la acest concurs, este necesar să aveţi o adresă de e-mail validă, un număr de telefon şi să furnizaţi nume/prenume reale.
  3. Ediția a VIII-a a concursului “Oraşul meu, oraşul tău” se va desfăşura în perioada 1 – 20 noiembrie 2021 și va avea trei secţiuni: desene nivel preșcolar, desene nivel primar, compuneri (care să redea frumușețea propriului oraș, momumente, locuri reprezentative, etc.). În această perioadă se vor putea înscrie în concurs creaţiile celor mici, ultima lucrare fiind acceptată la data de 20 noiembrie 2021, ora 16:00.
  4. Criterii de evaluare:

Secțiunea desene : format A4 landscape/portret , respectarea temei concursului (orașul Brăila), gradul de finalizare, nota personală, expresivitatea elementelor de limbaj plastic, mesajul artistic transmis, echilibrul cromatic, acuratețea tehnicii folosite.

Secțiunea compuneri : format A4 landscape/portret, respectarea temei concursului (orașul Brăila ), calitatea exprimării, folosirea expresiilor frumoase, așezarea în pagină a textului, corectitudinea scrierii, nota originală.

Juriul concursului va fi alcătuit din : profesor educație plastică Alexandru Gurgu, profesor învățământ primar Carmen Moise, profesor învățământ preșcolar Mirela Buzoianu.

Se vor desemna câştigătorii, după cum urmează:

-premiul special pentru talent;

-premiul de popularitate (concurentul a cărui lucrare va primi cele mai multe voturi prin opţiunea Like, pe pagina de Facebook, va intra în posesia premiului);

-premii pentru fiecare secţiune.

  1. Concursul se adresează copiilor de grădiniţă si claselor 0 – IV, iar participarea se va face cu ajutorul cadrelor didactice și al părinţilor. Prin urmare, pentru a participa la concurs, participanţii trebuie:

-Să aibă vârsta cuprinsă între 4 şi 11 ani;

-Să fie autorii lucrării prezentate;

-Să depună lucrarea la sediul bibliotecii până la data de 20 noiembrie 2021 însoţită de datele de contact ale unui părinte sau cadru didactic: e-mail şi număr de telefon;

Fotografiile lucrărilor vor fi încărcate într-un album pe pagina de facebook Secția de Împrumut pentru copii.Ludoteca.

Vor fi şterse comentariile sau alt gen de texte care au un limbaj neadecvat.

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a nu valida înscrierea în concurs a lucrărilor ce nu respectă cerinţele concursului.

  1. Regulamentul concursului este disponibil pe pagina de facebook Secţia de Împrumut pentru copii.Ludoteca.

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica oricând prevederile prezentului Regulament în măsura în care se va impune acest lucru, cu condiţia anunţării modificărilor pe pagina de facebook.

Modificările/formă modificată a Regulamentului intră in vigoare numai după publicarea online.

  1. Pentru mai multe informaţii referitoare la concurs, vă rugăm să vă adresați coordonatorului de proiect, Doinița Mihaela Stanciu, mail : sectiacopiibjbraila@gmail.com.

Mulțumiri sponsorilor concursului, Frontera Trading S.R.L și VARD Brăila S.A!

Mult succes participanților!

Detalii

Dată:
octombrie 19, 2021
Oră:
8:00 am - 5:00 pm
Categorie Eveniment:

Loc de desfășurare

Biblioteca “Panait Istrati” Braila
Piața Poligon nr. 4
Brăila, Brăila 810026 România
+ Hartă Google
Telefon
(0239) 626-128
Vezi site-ul web Loc de desfășurare