Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

“România – Statele Unite ale Americii. 25 de ani de parteneriat strategic. Trecut, prezent, viitor” – lansare carte

mai 27, 2022 @ 4:30 pm - 7:00 pm

Vă invităm vineri, 27.05.2022, ora 16.30, la evenimentul de lansare a cărții “România – Statele Unite ale Americii. 25 de ani de parteneriat strategic. Trecut, prezent, viitor”, semnată de Alexandru Cristian.
„Relațiile româno-americane împlinesc 140 de ani de existență, o existență plină de provocări care au demonstrat, la final, admirația ambelor state pentru modelul civilizațional, România pentru dobândirea independenței, dar și pentru implementarea unui model autentic democratic, Statele Unite ale Americii pentru miracolul cultural și lingvistic reprezentat de poporul român. O istorie care le-a demonstrate ambelor popoare ce înseamnă lupta pentru a fi recunoscut în istorie”. (Alexandru Cristian)
Alexandru Cristian s-a născut la data de 23 octombrie 1987, în Brăila. Este scriitor, istoric, eseist. poet român. Este specialist în istoria relațiilor internaționale, axându-se pe relații româno-americane, româno-israeliene, geopolitică și filosofie politică. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Bucureşti, masterul de Securitate şi Apărare al Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”. Este doctor în Informații și Securitate Națională al Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”. Este autor al unor articole științifice în domeniul securității și apărării naționale, istoriei, geopoliticii, istoriei medicinei, relațiilor internaționale.
Alături de autor, la Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila – Spațiul Multifuncțional “Dunărea”, situat în parcul din curtea instituției, va fi artistul plastic Hugo Mărăcineanu.
Vă așteptăm!

Detalii

Dată:
mai 27, 2022
Oră:
4:30 pm - 7:00 pm
Categorie Eveniment:

Loc de desfășurare

Biblioteca “Panait Istrati” Braila
Piața Poligon nr. 4
Brăila, Brăila 810026 România
+ Hartă Google
Telefon
(0239) 626-128
Vezi site-ul web Loc de desfășurare