Ziua Culturii Naționale
ianuarie 15 @ 16:00 - 17:30

Joi, 15 ianuarie 2026, începând cu ora 16.00, la Casa memorială „Petre Ștefănescu Goangă”, va avea loc un eveniment cultural dedicat Zilei Culturii Naționale, organizat de Centrul Cultural și de Agrement „Chira Chiralina” Brăila și Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila.
Manifestarea prilejuiește și aniversarea a 145 de ani de la inaugurarea Bibliotecii, moment ce va fi marcat prin prelegerea „145 de ani de la inaugurarea Bibliotecii Publice din Brăila. Câteva repere esențiale”, susținută de prof. univ. dr. Cristinel Munteanu. În cadrul evenimentului vor fi decernate premiile producției editoriale brăileane pentru anii 2024 și 2025, ca recunoaștere a valorii și dinamismului vieții culturale locale. De asemenea, publicul va putea urmări alocuțiunea „Eminescu – Ieri, Azi, mâine, întotdeauna…”, susținută de prof. dr. Viorel Coman, dedicată operei și moștenirii culturale a poetului național Mihai Eminescu. Programul se va încheia într-o notă muzicală, printr-un moment de muzică folk susținut de Grupul „Generații”, sub coordonarea profesorului Dumitru Popescu.

