CĂZUȚI DIN JUNGLĂ

Alexandru N. Stermin s-a născut în Viștea de Sus, județul Brașov, în anul 1985 și este biolog și explorator. Predă la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj cursuri de anatomie comparată a vertebratelor, neurobiologie și evoluția creierului, etologie, bioetică și ecologie umană. Se implică activ în popularizarea științei și conservarea naturii, de asemenea este autorul cărților Jurnalul unui ornitolog și Călătorie în jurul omului.
A parcurs de la un capăt la altul Siberia, ținutul unde nu se poate trăi, dar nu se poate nici muri. S-a încumetat să calce pe ghețarii Islandei. A stat în calea vântului pe falezele abrupte ale Scoției. A traversat Anzii în Columbia, până a ajuns în bazinul fluviului Orinoco. A dormit nopți întregi în mijlocul junglei de pe Insula cea Mare a Braziliei, din Atlantic. A visat același vis împreună cu milioane de oameni la Carnavalul de la Rio. În timpul pandemiei, nevoit să stea închis în casă, și-a explorat amintirile și a sondat, în măsura posibilului, memoria speciei umane. Specie supusă mecanismelor evoluției, ceea ce înseamnă că, s-a gândit, suntem mai degrabă căzuți din junglă decât din paradis… Așa a scris și a rescris Alexandru Stermin aceste povești fantastice despre Natură și Om.
Autor

ALEXANDRU N. STERMIN

Editura

Humanitas

Locul și anul publicării

București, 2022

Privind jungla, am intrat într-o stare pe care am intuit-o mereu, pe care am chestionat-o în mintea mea de nenumărate ori, dar pe care, până atunci, nu am perceput-o atât de limpede și complex. I-am simțit chemarea! Chemarea junglei nu venea din pădure: venea din mine. Era chemarea junglei din ființa mea. Ca să ajung însă la jungla din mine, trebuia să pășesc în cea din fața mea. Am făcut, în virtutea acestei emoții, primul pas în ceea ce urma să fie aventura vieții și, poate, a morții mele.
Acest volum se află în colecțiile Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.