IARNA LUMII (vol.al II-lea din Trilogia Secolului)

“Iarna lumii” face parte din “Trilogia Secolului”, o epopee care urmărește destinul a cinci familii din colțuri diferite ale lumii și modul în care marile evenimente istorice își pun amprenta asupra lor și asupra societății în care acestea trăiesc.

Primul volum al Trilogiei se intitulează „Căderea uriașilor” și în paginile sale cititorul face cunoștință cu drama câtorva familii în preajma Primului Război Mondial, cunoscând atât sărăcia și nevoile celor care lucrau în minele de cărbune, cât și luxul palatelor de unde se făceau jocurile puterii.

“Iarna lumii” reia povestea din locul în care s-a oprit în prima carte, urmărind modul în care cele cinci familii străbat o perioadă caracterizată printr-o maximă agitație socială, politică și economică.

Autor

KEN FOLLETT

Editura

Editura Rao

Locul și anul publicării

București, 2013

Drama celui de-al Doilea Război Mondial, consecințele acestuia, precum și alte evenimente conexe reprezintă fundalul unde se desfășoară acțiunea în acest al doilea volum realizat de Ken Follett. Cele cinci familii din America, Germania, Rusia, Marea Britanie și Țara Galilor străbat vremuri intense în care transformările istorice lasă un semn și în viața oamenilor. Saga lui Follett, de o complexitate fascinantă, îmbină cu măiestrie fundalul istoric cu evenimentele vieții cotidiene, bine documentate și ele, ritmul alert al acțiunii cu personajele memorabile care trăiesc intens ceea ce li se întâmplă. Războiul îi transformă în luptători, iar iubirea în eroi alături de care cititorul trăiește emoții intense.

Trilogia se va încheia cu romanul “La capătul veșniciei”.

Între epopee istorică și roman de spionaj, poveste de dragoste și thriller politic, acest al doilea volum al magistralei Trilogii a Secolului schițează o frescă de neuitat.”

Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.