ÎMPREUNĂ

Anna Gavalda s-a născut în 1970, la Boulagne-Billancourt. Deținătoare a unui număr destul de mare de scrieri, autoarea mărturisește că își petrece în fiecare dimineață câte trei ore scriind “pentru adulții care trebuie să fie treziți din somn.”
Apărut în 2004, romanul „Împreună” este unul dintre cele mai mari succese ale începutului de secol XXI în Franța. Într-un apartament din Paris, ajung întâmplător să locuiască împreună patru oameni care nu au nimic în comun, dar care se vor descoperi unul pe altul și apoi pe ei înșiși, împlinindu-și în acest fel viața până atunci fără rost.
Autor

ANNA GAVALDA

Editura

Polirom

Locul și anul publicării

Iași, 2005

Proprietarul apartamentului este Philibert, un aristocrat venit parcă din alte timpuri, un bărbat de peste 40 de ani, extrem de timid, politicos și introvertit. Acesta îl primește în casa sa mai întâi pe Franck, apoi pe Camille. Franck este un tânăr și talentat bucătar, extrem de nefericit, care își împarte viața între muncă și somn, iar singura zi liberă i-o dedică bunicii sale, Paulette Lestafier. Ajunsă la venerabila vârstă de optzeci de ani, „mamaie” începe să resimtă bătrânețea. Cade deseori, are pierderi de memorie, iar Franck se vede nevoit să o ducă împotriva voinței amândurora la un azil. Bătrâna devine din ce în ce mai apatică, însă salvarea vine de la Camille, care îi convinge pe cei doi bărbați să o aducă în apartament. Camille este o tânără de douăzeci și șapte de ani, cu o viață de familie neîmplinită, ce a ajuns să își irosească talentul uriaș la desen. După ce tatăl moare (accident sau sinucidere), relația cu mama dependentă de pastile se înrăutățește și mai mult, iar Camille ajunge să doarmă într-o garsonieră insalubră și neîncălzită și să suplinească mâncarea cu țigări și băutură. Salvarea îi vine de la Philibert, vecinul ei, care o va adăposti în apartamentul său din altă epocă.
Și astfel viața tuturor se schimbă, ajungând să trăiască împreună. “Aveau impresia că sunt într-adevărat o familie. Chiar mai ceva ca o familie – familia pe care și-o aleseseră, și-o doriseră, familia pentru care luptaseră și care nu le cerea în schimb decât să fie fericiți împreună. Și nici măcar să fie fericiți, nu aveau asemenea pretenții. Ci să fie împreună, atâta tot. Iar asta era mai mult decât speraseră.”
„«Împreună» este o poveste de familie plină de duioșie, umor, farmec și speranță. Un roman admirabil care ne face să iubim viața.” ( Lire)
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.