ȚINUTUL MLAȘTINILOR

Virginia Hartman a absolvit un master în arte frumoase la American University și predă scrierea creativă la George Washington University din Washington DC și la Writer՚s Center din Maryland. Poeziile, eseurile și povestirile sale au apărut de-a lungul timpului în numeroase reviste și antologii, autoarea fiind nominalizată pentru Premiul Pushcart, de asemenea povestirile ei au ajuns pe lista scurtă a premiilor New Letters, The Tennessee Williams Festival și Dana. „Ținutul mlaștinilor” („The Marsh Queen”, 2022) este romanul de debut al Virginiei Hartman.
Cartea prezintă povestea lui Loni Murrow, o artistă specializată în desenarea păsărilor la Institutul Smithsonian, din Washington DC, care își iubește meseria. Aceasta primește un telefon de la fratele său, care îi cere să revină în Florida copilăriei sale, pentru a fi alături de mama lor care a avut un accident în urma căruia și-a fracturat mâna, dar mai presus de asta, în ultima vreme a început să dea semne de pierdere a memoriei.
Autor

VIRGINIA HARTMAN

Editura

Litera

Locul și anul publicării

București, 2023

Odată cu întoarcerea în casa părintească, Loni este nevoită să se confrunte din nou cu nemiloasa dispariție a tatălui, cu care a încercat să se împace fără să se mai gândească mult în această direcție. Găsește însă un bilet enigmatic în care o anume Henrieta îi scrisese mamei lui Loni cum că ar avea câteva detalii neștiute să-i comunice în legătură cu moartea lui Boyd, soțul ei. Așa că Loni începe o căutare pe cont propriu a adevărului, care aduce mister și suspans romanului, spre desfătarea amatorilor acestui gen literar. Povestea este completată cu apariția în viața lui Loni a unui bărbat fermecător, de care aceasta se îndrăgostește, în ciuda faptului că este conștientă că la finalul concediului său va trebui să se întoarcă la Washington dacă nu vrea să își piardă locul de muncă.
Consolidarea relațiilor de familie, investigațiile, răsturnările de situație, acțiunea intensă de la finalul cărții ce duce la rezolvarea unui mister vechi de decenii se îmbină perfect cu pasajele contemplative, unde autoarea aduce un elogiu vieții sălbatice din mlaștinile Floridei, bucurându-ne cu acuratețea detaliilor unui peisaj luxuriant.
“Cufundat în ritmurile luxuriante și umbrele sinistre ale mlaștinilor din Florida, romanul Virginiei Hartman este în același timp un mister captivant, o dramă de familie zguduitoare, o poveste de dragoste și un omagiu la adresa lumii naturale.” (Lara Prescott)
„Subtilă și complexă, «Ținutul mlaștinilor» navighează prin curenții și apele stagnante ale relațiilor de familie, prin smârcurile Floridei și prin detaliile unui deces misterios produs cu douăzeci și cinci de ani în urmă. Hartman pătrunde adânc în lumea naturală, explorând legăturile dintre o femeie bântuită de trecutul ei și apele care i-au ucis tatăl.” (Suzanne Feldman)
„Cu ținutul mlaștinilor ca decor de atmosferă, debutul Virginiei Hartman duce cu gândul la bestsellerul Deliei Owens, «Acolo unde cântă racii»… Ritmul alert și capitolele scurte asigură o lectură extrem de plăcută.” (Booklist)
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.