VARA ÎN CARE MAMA A AVUT OCHII VERZI

Tatiana Țîbuleac s-a născut în anul 1978, la Chișinău, Republica Moldova. Licențiată a Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a USM, devine cunoscută publicului larg în 1995, când inițiază rubrica „Povești adevărate” în cotidianul „Flux”. Începând cu 1999 face parte din echipa ProTv Chișinău, în calitate de reporter, editor și prezentatoare de știri, apoi se stabilește la Paris, unde în prezent lucrează în domeniul audiovizualului.
Editorial, debutează cu „Fabule moderne”, în anul 2014, urmând apoi „Vara în care mama a avut ochii verzi”, în 2017, carte distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Premiul revistei „Observator cultural” și Premiul „Observator Lyceum”. Romanul a fost tradus în franceză, spaniolă, norvegiană germană și poloneză. Cel de-al doilea roman al autoarei, „Grădina de sticlă” (2018), a fost și el premiat și tradus, de asemenea, în mai multe limbi.
„Vara în care mama a avut ochii verzi” este o carte intensă, în ciuda faptului că acțiunea nu abundă, dialogul lipsește, iar numărul paginilor nu este unul impresionant. Însă, această carte catalogată roman impresionează profund prin modul în care reușește să surprindă conștiința umană și transformările acesteia.
Autor

TATIANA ȚÎBULEAC

Editura

Cartier Popular

Locul și anul publicării

Chișinău, 2022

Povestea debutează cu imaginea unui adolescent care suferă de o boală psihică și care își concentrează întreaga ură asupra mamei sale, ruptura dintre cei doi petrecându-se în copilăria protagonistului. „În acea dimineață, o uram mai mult ca oricând, mama împlinise treizeci și nouă de ani. Era mică și grasă, proastă și urâtă. Era cea mai inutilă mamă din câte au existat vreodată. O priveam de la geam cum stă la poarta școlii ca o cerșetoare. Aș fi ucis-o cu jumătate de gând.” Stilul agresiv, frust, argotic atrage atenția, iar cititorul este prins în vârtejul gândurilor lui Aleksy. Viața întregii familii s-a schimbat odată cu moartea Mikăi, sora de care personajului-narator îi este dor. După tragedie, mama se retrage în sine, uitând de fiul aflat în viață, tatăl îi părăsește pentru o altă femeie, singura care îi este aproape lui Aleksy fiind bunica. Furia se strânge treptat în sufletul copilului de numai opt ani și atinge cote de neimaginat în adolescență. Acceptă totuși să petreacă o vară într-un sat din nordul Franței, alături de mama sa muribundă. Și acolo, sub soarele verii, liniștea se așază treptat în relația dintre cei doi, care, în ciuda iminenței morții, pare să renască. Cei doi merg la piața de vechituri, mănâncă popcorn și beau bere, se duc la mare, ori stau lungiți în hamacul din grădină. Și totul începe să se petreacă din suflet, nicidecum din milă sau dintr-o responsabilitate de care nu se pot debarasa. Limbajul textului se transformă și el, căpătând nuanțe lirice, totul subordonându-se ochilor mamei, metafora centrală a cărții. Dacă la început, Aleksy consideră că „mama avea niște ochi verzi atât de frumoși, încât părea o greșeală să îi irosești pe o față dospită ca a ei” și că „ochii mamei erau o greșeală”, pe parcurs descoperă că “ochii mamei erau poveștile mele nespuse”, iar în final că “ochii mamei erau muguri în așteptare”, mai presus de urât și moarte găsindu-se iubirea, speranța și împăcarea.
Povestea lui Aleksy și a mamei sale, dincolo de implicațiile psihologice, este povestea tipică a relației dintre adolescenții revoltați și familie, care de cele mai multe ori au timpul necesar pentru a repara lucrurile în voie. Personajele Tatianei Țîbuleac concentrează întregul proces al iertării și vindecării într-o singură vară, cu episoade firave de fericire situate între crizele depresive și psihotice ale tânărului și manifestările violente ale cancerului de care suferă mama.
Cartea este o radiografie profundă a celor mai sincere sentimente. Ea contrariază, uimește, îndeamnă la reflecție, stârnind admirația cititorului pentru scriitoarea care reușește în atât de puține rânduri să transmită atât de mult.
“Cu «Vara în care mama a avut ochii verzi», Tatiana Țîbuleac scrie una dintre cele mai răscolitoare povești din literatura română contemporană. Despre cum lipsa de iubire poate să lase oamenii singuri și nenorociți.” (Liviu Vasiliu)
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila. Disponibilitatea titlului poate fi consultată în catalogul electronic al bibliotecii – https://toread.bjbraila.ro/opac.